O vorba inpirata din traditia crestina milenara a poporului roman, spune ca ziua in care nu te-ai rugat lui Dumnezeu, e o zi pe care ai pierdut-o, pe care nu ai trait-o cu adevarat.

Cu atat mai mult, existenta unui loc special de rugaciune, a unei mici bisericute, in care seminaristii sa se retraga si sa Ii vorbeasca lui Dumnezeu, prin glasul rugaciunilor si al cantarilor, e de la sine inteleasa intr-o scoala teologica, reprezentand inima respectivului locas de invatamant si cultura, e semnul vizibil al cuvintelor: "Hristos in mijlocul nostru!".

Nici o zi din activitatea Seminarului nu a inceput fara rugaciune si nu au fost pauze in care seminaristii sa nu paseasca in Capela, spre a-I multumi lui Dumnezeu pentru o noua zi sau pentru a-I cere binecuvantarea implinirii unei alte dorinte si mai ales, nu a existat seminarist care sa nu observe ca rugaciunea de dimineata e momentul spiritual cel mai inaltator al unei intregi zile de studiu: e momentul in care, in chip simbolic si in murmurul rugaciunilor, fiecare seminarist trece prin fata Mantuitorului Hristos privind din icoana, spre a lua binecuvantarea unei noi zile si imbarbatare pe calea devenirii crestine.

Randuiala rugaciunii de dimineata oficiate in Seminar e aceeasi dintotdeauna, insa cu fiecare zi, parca, semnificatia duhovniceasca a cuvintelor se adanceste, iar dulceata rostirii diferitelor cereri sfinteste intreaga adunare, unind-o intr-un singur cuget, al rugaciunii comune pentru luminarea mintii, pentru ajutor ceresc si pentru izbavire de ispite si tulburari.

Dimineata de dimineata, Capela isi regaseste proprii ei "credinciosi", seminaristii din toti anii de studiu, inaintea carora, in fata Sfintei Mese, purtand pe grumaz epitrahilul, jugul bun si bland al lui Hristos, Parintele profesor Radomir STOICA, Duhovnicul Seminarului, savarseste slujba Rugaciunii de dimineata, asistat fiind la strana de elevi ai Seminarului, de rand la rugaciune in respectiva saptamana.

Parintele Duhovnic marturiseste ca dintotdeauna a existat gandul ca locasul de rugaciune al seminaristilor sa fie asezat sub ocrotirea Sfantului Nectarie Taumaturgul, gand care s-a materializat, insa, de-abia in anul 2004, cand, in urma unei reparatii generale si a unei infrumusetari a Capelei, Sfantul Nectarie a devenit in mod "oficial" ocrotitorul duhovnicesc al Capelei si al seminaristilor, totodata.

Este foarte adevarat faptul ca aceasta Capela a Seminarului a fost amenajata intr-o fosta sala de clasa, iar la o prima vedere, din pricina lipsei picturii murale sau a iconostasului, incaperea ar parea ca nu "seamana" cu o biserica, insa, totusi, sfintenia locului in care se savarsesc sfinte slujbe si Sfanta Liturghie reiese din aceea ca, prin rolul primordial pe care il ocupa in viata seminaristilor, Capela reprezinta principalul punct de sprijin al fiecarui seminarist, este biserica in care se roaga si in care se impartasesc, lucru dovedit si de respectul sincer dovedit fata de acest locas in care mantuitorul Iisus Hristos primeste a se impartasi celor ce cred si marturisesc cu adevarat numele Lui.

Totodata, pe langa rugaciunea de dimineata ce se oficiaza in Capela Seminarului in fiecare zi de curs, slujba la care participa toti seminaristii, tot aici se mai oficiaza si alte slujbe bisericesti, care culmineazã, in ziua de duminica, cu savarsirea Sfintei Liturghii sau a Sfintei Liturghii a Darurilor celor mai inainte sfintite, in zilele de miercuri ale Postului Mare.

Asadar, rolul Capelei Seminarului este evident in viata fiecarui seminarist, intrucat prin rugaciune si gandire la Dumnezeu, intreaga pregatire intelectuala a elevului capata sens si este calauzita de ajutorul divin, prin care toate greutatile pot fi doborate si orice impas depasit.